Secolul al XV-lea a marcat începutul picturii portugheze . În 1428, Jan van Eyck a sosit în Portugalia prin căsătoria Isabelei, fiica regelui Ioan I, cu Filip cel Bun, duce de Burgundia.
A fost începutul unei relații lungi și strânse cu Flandra, care a influențat pictura portugheză.
De la flamenco, artiștii portughezi au dobândit nu numai cunoștințele de tehnică și compoziție, ci și două tradiții ale picturii, care au devenit din ce în ce mai importante: pictura religioasă și portretul.
Aceste două tendințe sunt clar prezente în capodopera artei portugheze din secolul al XV-lea, și anume panourile Adorației Sfântului Vincent ale lui Nuno, expuse la fostul Muzeu de Artă din Lisabona. El a fost numit pictor de curte al regelui Afonso al V-lea în 1450, iar panourile au fost pictate între 1458 și 1464.
O școală de pictură numită Școala Nordică a fost înființată în perioada de apogeu a arhitecturii manueline, în secolul al XVI-lea. Un pictor notabil al acestui stil, care a folosit naturalismul și peisaje detaliate în fundal, a fost Vasco Fernandes, cunoscut și sub numele de „Grão Vasco”.
În același timp, a existat un alt grup cunoscut sub numele de Școala de la Lisabona, care a produs mai mulți pictori de top, printre care Jorge Afonso, Cristovão de Figueiredo, Fernandes Garcio și Gregório Lopes, unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Unul dintre cei mai renumiți pictori din istoria portugheză a fost Amadeo de Souza Cardoso (1887-1918), unele dintre lucrările cărora pot fi văzute în orașul nordic Amarante.