Semnătura Actului de Independență al Columbiei, ulei de pictorul Coriolano Leudo
Data oficială a declarării independenței Republicii Columbia este 20 iulie 1814. Cu toate acestea, semnarea documentului care a dus la crearea acestui nou stat este doar punctul de plecare al unui proces care a durat mai mult de un deceniu.
Această perioadă istorică se întinde de la primele mișcări anticoloniale apărute la începutul secolului al XIX-lea până la instaurarea noii ordini republicane și sfârșitul definitiv al dominației coloniale spaniole. În esență, independența columbiană a fost forjată între 1810 și 1824. Explicăm în detaliu evenimentele istorice și cele mai interesante aspecte ale acestei epoci mai jos:
Mișcările de independență din teritoriile spaniole ale Americii au fost inspirate de ideile iluministe și liberale ale secolului al XVIII-lea și de marile mișcări revoluționare ale epocii, în special Revoluția Americană (1776) și Revoluția Franceză (1789). Principalul lor antecedent poate fi găsit în Revolta Comunerilor împotriva politicilor abuzive ale viceregelui din 1781.
Invazia Peninsulei Iberice de către trupele napoleoniene în 1808 a aruncat Spania într-o criză profundă. Urmând modelul metropolei, multe orașe din viceregat au format juntas de guvernare . Unele dintre aceste juntas au rămas loiale coroanei, în timp ce altele și-au exprimat aspirațiile de autoguvernare încă de la început, văzând în aceste circumstanțe istorice o oportunitate de a-și atinge obiectivele.
Casa Florero - Muzeul Independenței, în Bogotá
Începuturile Independenței Columbiei: La Patria Boba
Până la obținerea independenței sale, teritoriul Columbiei a făcut parte din Viceregatul Noii Granade , care cuprindea și statele actuale Ecuador și Venezuela. Această primă fază a statului columbian aflat la început de drum este cunoscută sub numele de Patria Boba ( Patria Proastă ), caracterizată printr-o perioadă turbulentă și plină de conflicte.
Așa-numitul incident al Vazei Llorente din 1810 este considerat evenimentul care a pus capăt existenței viceregatului.
Vaza Llorente
Acest episod istoric aparent banal a aprins scânteia independenței. Negustorul spaniol José González Llorente a refuzat să împrumute creolilor ( americani de origine europeană) o vază care urma să fie folosită în timpul vizitei regentului Antonio Villavicencio , un susținător al cauzei independenței. Acest dezacord a fost folosit pentru a canaliza nemulțumirea creolilor, a inflama fervoarea revoluționară și a duce la proclamarea unei noi Junte Guvernatoare conduse de José María Pey de Andrade.
Casa Vazei , unde s-a întâmplat totul, găzduiește acum Muzeul Independenței.
Provinciile Unite ale Noii Granada
În 1812, a luat naștere Republica Provinciilor Unite ale Noii Granade , statul embrionar al viitoarei Columbii. Această republică, cu înclinațiile sale federaliste, s-a confruntat cu opoziția celor care favorizau un stat centralizat pentru noua națiune.
Dezacordul a dus la un război civil între federaliști și centraliști . Conflictul a durat până în 1815, când ambele părți au decis să-și unească forțele în fața amenințării reprezentate de trupele regaliste, care căutau să restabilească dominația spaniolă în regiune.
Reconquista spaniolă a Noii Granada
Când Ferdinand al VII-lea a reușit să restabilească ordinea în Spania, l-a trimis pe Pablo Murillo , supranumit „Pacificiul”, în cele două Americi cu misiunea de a recuceri viceregatul.
În timpul acestei campanii militare, orașul Cartagena de Indias a suferit un asediu care a durat 102 zile înainte de a cădea în mâinile spaniolelor.
Înfrângerea militară a separatiștilor a fost urmată de o represiune dură, cunoscută sub numele de Regimentul Terorii , care a dus la numeroase arestări și execuții.
Campania de eliberare și independența definitivă a Columbiei
După intervenția militară spaniolă, mișcarea de independență a avut nevoie de ceva timp pentru a se reorganiza. Dar în 1818, Campania de Eliberare a fost lansată sub comanda lui Simón Bolívar , cu sprijin britanic. Campania a culminat cu Bătălia de la Boyacá (1819), cu înfrângerea decisivă a regaliștilor, care au fost forțați să se retragă la Cartagena de Indias.
Bolívar a intrat în Bogota la 10 august 1819. De atunci, din capitala noii Columbia independente, acțiunile militare au fost coordonate pentru a pune capăt ultimelor buzunare ale rezistenței spaniole.